Cancer de col uterin

Simptome
Stadiile incipiente ale cancerului de col uterin (cervix) și ale uterului, de obicei, nu provoacă probleme de sănătate. Dezvoltarea treptată a bolii, însă, aduce cu sine diverse probleme.

Cancerul de col uterin – sângerare în afara menstruației, sângerări menstruale abundente, contact sexual dureros, scurgeri apoase și urât mirositoare. Î...

Simptome
Stadiile incipiente ale cancerului de col uterin (cervix) și ale uterului, de obicei, nu provoacă probleme de sănătate. Dezvoltarea treptată a bolii, însă, aduce cu sine diverse probleme.

Cancerul de col uterin – sângerare în afara menstruației, sângerări menstruale abundente, contact sexual dureros, scurgeri apoase și urât mirositoare. În stadiul avansat, la acestea se adaugă durerea pelviană și durerea abdomenului inferior.

Cancerul uterin – sângerări neregulate, dureri ale pelvisului, ale spatelui și ale picioarelor. Tulburări de urinare. Mai târziu apare pierderea în greutate, intensificarea durerii și oboseala.

GRUPURI DE RISC
Cancerul de col uterin este cea mai frecventă formă de cancer, afectând în principal femeile între vârsta de 45 și 55 de ani. Recent, incidența acestei boli este asociată cu boala sexuală frecventă care se numește condylomata acuminata (veruci genitale cauzate de papilomavirusul HPV). Alte aspecte de risc ale vieții sexuale, care cresc probabilitatea de dezvoltare a unor boli, sunt contactul sexual înainte de vârsta de 18 ani, schimbarea partenerilor și un număr mai mare de 5 sarcini.

Un risc major îl reprezintă de asemenea infecția herpes genitalis, HIV, administrarea de medicamente care suprimă sistemul imunitar, fumatul, lipsa de vitamina C, de acid folic și de betacaroten.

Cancerul uterin este cea mai frecventă formă de cancer al organelor genitale feminine. Apare, de obicei, după vârsta de 50 de ani. Riscul apariției bolii este accentuat de obezitate, de menopauza tardivă (după 52 de ani), de lipsa sarcinilor, de terapia cu estrogeni sau tamoxifen (blocant de extrogeni) care este utilizat în prevenirea și tratamentul cancerului de sân.

PROCES DE DESFĂȘURARE
Cancerul de col uterin începe prin dezvoltarea unor celule anormale la nivelul mucoasei (displazie). Starea în care celulele acoperă o parte a colului uterin sau întregul col uterin se numește carcinoma in situ. Apoi, tumoarea începe să se răspândească și în straturile mai profunde. Stadiul timpuriu nu cauzează dureri sau alte probleme. Sângerarea și durerile apar atunci când cancerul se extinde în vagin, pelvis, oase, intestine, în vezica urinară și în circuitul limfatic.

Cancerul uterin începe prin dezvoltarea excesivă a celulelor normale (hiperplazie) ale endometrului, și anume ale mucoasei uterului. Cancerul apare prin conversia acestor celule în celule tumorale (cel mai frecvent la nivelul glandelor endometriale). Estrogenul susține creșterea tumorii prin stimularea endometrului. Înainte de menopauză, creșterea mucoasei uterine este o parte normală a ciclului menstrual – în faza de estrogen a ciclului, uterul se pregătește de acceptarea ovulului. Dacă ovulul nu este fecundat, crește nivelul de progesteroni care întrerupe creșterea, mucoasa uterină se desprinde și se scurge în timpul menstruației.

Cancerul uterin netratat se răspândește de obicei în jos spre colul uterin și spre vagin. Apoi crește prin peretele uterului în organele din jur, în trompele uterine, în ovare, rect și în vezica urinară. Cancerul poate afecta și ficatul, plămânii, oasele și creierul. Apar dureri în zona pelvisului, în partea inferioară a spatelui și în picioare. O formă rară de cancer care se formează în musculatura uterină se numește sarcom uterin. Sarcomul stromal endometrial se formează din celulele din jurul glandelor uterine.

CE ESTE DE FĂCUT
Stadiul precoce al cancerului de col uterin și al cancerului uterin sunt curabile, de aceea principalele puncte ale prevenției cancerului sunt controalele medicale regulate și depistarea precoce a bolii. În caz de sângerare neregulată, durere în timpul și în urma actului sexual sau dacă apar alte probleme, consultați un medic.

Operațiile și alte proceduri medicale sunt de multe ori dureroase, deci solicitați din partea medicului dvs. analgezice sau informați-vă cu privire la alte posibilități de suportare a durerii. Radiațiile provoacă greață, oboseală, diaree și alte probleme neplăcute. Greața și alte dificultăți pot fi atenuate prin medicație și odihnă regulată.

Perioada de recuperare după îndepărtarea uterului durează aproximativ 6 săptămâni.

Nu ridicați lucruri grele până la vindecarea completă a rănii. Durerea cicatricii chirurgicale poate fi atenuată cu gheață. Activitatea sexuală se poate relua numai după consultarea medicului. Acesta poate fi de multe ori dureros pentru că la operație se scurtează vaginul, în plus, după îndepărtarea ovarelor, mucoasa vaginului – sursa de estrogen rămâne uscată. Sunt de mare folos lubrifianții vaginali pe bază de apă și găsirea unei poziții satisfăcătoare.

TRATAMENTUL
Operația

Alegerea terapiei depinde de stadiul și poziția tumorii. Carcinoma in situ din zona colului uterin se tratează întotdeauna chirurgical. După efectuarea biopsiei (prelevare de probe), țesutul afectat se îndepărtează mecanic, electric sau prin conizație cu laser.

Stadiile incipiente ale cancerului de col uterin se tratează, de obicei, prin conizație – prin excizia tumorii și a țesuturilor adiacente în formă de con. După această operație, femeile pot rămâne însărcinate și pot avea copii. Tumorile avansate necesită, de obicei, histerectomie – îndepărtarea întregului uter și a părții vaginului, a trompelor uterine, a ovarelor și a ganglionilor limfatici, organe care sunt investigate ulterior în vederea detectării celulelor tumorale.

Hiperplazia endometrială la femeile tinere care doresc să aibă copii se realizează, de obicei, prin chiuretaj. La această intervenție, colul se dilată, iar apoi cu ajutorul chiuretei (instrument în formă de lingură) se răzuiește mucoasa afectată a uterului. În caz de cancer uterin, se aplică histerectomia și, în funcție de extinderea tumorii, se îndepărtează și alte organe genitale.

Radiații

La majoritatea femeilor, după operație urmează iradierea. Zona pelviană se iradiază fie dintr-o sursă externă, sau se introduc ace sau sonde mici radioactive direct în uter. În cazul în care tumoarea este foarte extinsă, se iradiază înainte de intervenția chirurgicală pentru a se micșora. Cancerul în stadiul avansat, când tumoarea crește prin peretele pelvian, nu se mai poate opera, tratamentul de bază fiind apoi radioterapia.

Chimioterapia

Chimioterapia se aplică în cazul în care cancerul s-a extins în afara organelor genitale. În același timp se administrează și medicamente care suprimă efectele secundare neplăcute (medicamente antivomitive) și analgezice nonsteroidiene, de exemplu, paracetamol sau aspirină, respectiv codeină, morfină și alte preparate opioide. O parte din tratament constă în administrarea de hormoni, de obicei de progesteron care încetinește creșterea tumorilor stimulați de estrogen și reduce riscul recidivării.

PREVENȚIE
Cauza acestei boli nu este cunoscută, majoritatea experților însă consideră că sexul protejat reduce semnificativ riscul de apariție a cancerului de col uterin. Măsurile preventive de bază sunt contactul sexual numai după vârsta de 18 ani, limitarea numărului de parteneri sexuali și utilizarea prezervativelor ca protecție împotriva bolilor cu transmitere sexuală (condylomata, herpes genitalis).

La reducerea riscului de apariție a cancerului uterin ajută menținerea greutății corporale optime și limitarea grăsimilor animale în alimentație.

În timpul menopauzei, la terapia substituțională hormonală, se adaugă progesteronul care reduce riscul de cancer endometrial.

Mai multe

Cancer de col uterin Nu exista produse in cadrul acestei categorii.